Cum ne putem recapata frumusetea picioarelor dupa sarcina?

Cum ne putem recapata frumusetea picioarelor dupa sarcina?

9 februarie 2018 by Dr. Nectara Mitroi0
venectazii-1200x667.jpg

Majoritatea mamicilor  se confrunta dupa sarcina cu diferite probleme legate de modificarile pe care organismul le sufera in perioada graviditatii. Intrebarile cel mai frecvent puse de paciente sunt: Cum scap de vergeturi? Ce fac cu vasele sparte de pe picioare? Cum elimin celulita?

Intr-adevar vergeturile, venectaziiile (vasele capilare dilatate de la nivelul picioarelor) si celulita (aspectul de coaja de portocala)  sunt cateva din situatiile cele mai frecvente pentru care pacientele se adreseaza medicului sau cabinetelor de infrumusetare.

Vergeturile se formeaza prin ruperea fibrelor elastice ale pielii datorita modificarii greutatii si distensiei tesuturilor ce apar in timpul sarcinii.  50-90% din femei fac vergeturi in timpul sarcinii, in special in a doua jumatate a sarcinii. Frecvent se observa pe sani, abdomen, coapse. Initial vergeturile sunt rosii, apoi capata o culoare usor albicioasa si aspect ridat. Predispozitia spre a face sau nu vergeturi depinde si de factori genetici, etnici (negresele fac mai rar vergeturi), de cresterile in greutate excesive sau rapide. Exista o serie de tratamente ce pot fi folosite pentru ameliorarea aspectului vergeturilor. Cremele medicament (tretinoinul) precum si alte produse dermocosmetice existente pe piata nu au efecte foarte bune. O solutie mai eficienta o constituie anumite tipuri de laser(laser fractionat, e-matrix) care pot imbunatati aspectul vergeturilor, in special a celor mai subtiri. Aceste lasere necsita sedinte repetate de tratament, nu sunt invasive, nu necesita anestezie generala si nici o perioada lunga de recuperare posttratament. Ramane intotdeauna la indemana si solutia mascarii vergeturilor prin folosirea de crème autobronzante. Poate insa cel mai important este sa incercam sa prevenim aparitia vergeturilor prin evitarea cresterii excesive in greutate pe perioada sarcinii, folosirea de crème emoliente si o alimentatie cat mai sanatoasa.

Venectaziile (vase sparte, vase dilatate) apar frecvent la nivelul coapselor dar si pe gambe sau in jurul gleznei. Sarcina este un factor favorizant al aparitiei venectaziilor datorita modificarilor hormonale sau compresiei uterului marit asupra sistemului venos cu ingreunarea drenajului venos la nivelul membrelor inferioare. Alti factori favorizanti sunt ortostatismul prelungit (statul mult in picioare sau pe scaun cu picioarele atarnand), predispozitia genetica, obezitatea sau varsta. Tratamentul acestor vase dilatate de pe picioare trebuie precedat de o consultatie la medical dermatolog sau chirurgul vascular, acesta fiind in masura sa recomande investigatiile necesare sau metoda optima de tratament. Frecvent venectaziile se rezolva prin tratament cu laser vascular (PDL, Nd-Yag) util mai ales in cazul vaselor rosii, superficiale, de calibru mic, in timp ce pentru vasele de calibru mai mare, violacei-albastrui, cu aspect ramificat se poate incerca scleroterapia. Ambele metode functioneaza cu succes atata timp cat pacienta respecta cateva principii foarte importante dupa tratament: evita statul in picioare sau pe scaun pe perioade indelungate, face pauze in care sta cu picioarele ridicate, poarta ciorapi elastici, evita tocurile foarte inalte, evita cresterea excesiva in greutate, face sport sau plimbari (pompa musculara a gambei ajuta intoarcerea venoasa prevenind astfel stagnarea sangelui la nivelul picioarelor si  dilatarea vaselor de sange prin cresterea presiunii venoase.

Celulita sau aspectul de coaja de portocala ce poate sa apara pe abdomen, fese, coapse, uneori brate sau sani se datoreaza cresterii depozitelor adipoase. Lobulii de grasime sunt despartiti de niste septuri fibroase care ajuta la fizarea de muschi. Cand celulele grase cresc in numar sau dimensiuni ele imping pielea de deasupra  in timp ce septurile fibroase o tin pe loc, generand astfel un aspect denivelat la suprafata pielii. Sarcina, precum si utilizarea de contraceptive orale, factorii genetici, obezitatea, sedentarismul sunt factori de risc pentru aparitia celulitei. Cele  mai promitatoare metode de a trata celulita sunt reprezentate de laser si radiofrecventa, combinate cu infrarosu, masaj sau vacuum. Metodele utilizate sunt nedureroase, neinvazive  si nu necesita anestezie. Este nevoie de tratamente repetate pentru obtinerea unui rezultata bun, combinate cu un stil de viata sanatos – o dieta echilibrata, scaderea in greutate si mult sport – ce pot mentine aceste efecte o perioada indelungata de timp.  O solutie recent introdusa pe piata o constituie criolipoliza adica distrugerea celulelor adipoase prin inghetare. Cremele, masajul anticelulitic precum si mezoterapia nu dau rezultate sau beneficiul este minor.

Dr. Nectara Mitroi

Medic primar dermatologie Clinica de Dermatologie Estetica DermaLife. Membru al Societatii Romane de Dermatologie. Membru al Societatii Romane de Dermato-Oncologie. Membru al Societatii Romane de Medicina Estetica.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *



Copyright Dr. Nectara Mitroi 2011-2018.



hosting & realizare silverline.services



Copyright Dr. Nectara Mitroi 2011-2018.


hosting & realizare silverline.services